Și-au vândut politicienii țara care nu e moșia lor?

Demontare

Frustrarea din acest clip pornește dintr-un loc real. România traversează o perioadă grea: peste 80 de zile fără un guvern nou învestit, ambele reactoare de la Cernavodă oprite din cauza secetei, o grevă generală în sănătate și cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Sentimentul că puterea trebuie să slujească oamenii, și că mulți din clasa politică i-au dezamăgit pe români, este legitim și îl are multă lume de bună-credință.

Aici se oprește însă orice fapt verificabil. Mesajul central, «ne-ați vândut țara», este o acuzație de trădare aruncată la grămadă, fără un singur nume, o singură semnătură, un document sau o tranzacție concretă. O acuzație atât de gravă nu poate fi nici confirmată, nici combătută, fiindcă nu spune ce anume s-ar fi vândut, cui și când. Lipsite de aceste detalii, cuvintele rămân un slogan, nu o informație.

Aici este hopul de rațiune. De la o nemulțumire îndreptățită (clasa politică m-a dezamăgit, puterea trebuie să dea socoteală) clipul sare la o concluzie pe care premisa nu o susține (deci și-au vândut țara, puterea le e furată, iar salvarea ar veni doar de la cei doi lideri pe care clipul îi promovează). Este o generalizare pripită lipită de o falsă dilemă: ori ești cu noi, ori ai trădat. Aceeași nemulțumire, dusă cinstit până la capăt, te scoate în altă parte: ceri fapte, verifici voturile nominale din Parlament, urmărești dosarele la instanțe, întrebi cine cum a votat pe o lege anume. Așa afli dacă cineva chiar ți-a făcut rău, în loc să pui aceeași etichetă pe toți deodată.

Un semn util rămâne acesta: când un mesaj îți cere să te «trezești» și să te enervezi, dar nu îți lasă în mână niciun fapt pe care să îl poți verifica singur, el se sprijină pe emoție. Mânia poate fi îndreptățită. Direcția în care e împinsă merită verificată cu fapte.