A confirmat un raportor ONU mafia vânzării de copii din România?

Demontare

Îngrijorarea din acest clip pornește de la o intuiție corectă: un copil nu poate fi vreodată o marfă. Și câteva afirmații chiar sunt adevărate. În dreptul internațional, surogația comercială plătită poate fi considerată o formă de vânzare de copii, raportorul special ONU pe acest subiect a avertizat asupra riscului, iar directiva europeană anti-trafic tratează exploatarea prin surogație drept trafic de persoane. Este adevărat și că în România există trafic de persoane real, documentat. Este adevărat și că Diana Șoșoacă a fost, în 2020-2021, președinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor și combaterea corupției din Senat. Până aici, terenul e solid. Problema apare la saltul care se face peste el. Poziția ONU pe care se sprijină clipul este una generală și tematică, despre surogația comercială la nivel mondial. Nu există niciun raport ori document oficial al ONU care să constate că România ar fi „una dintre cele mai mari mafii de vânzare de copii”, și nici vreo declarație verificabilă a unui raportor cu acest conținut. Cazurile europene chiar documentate de trafic legat de surogație arată sume complet diferite: în Grecia 25.000-28.000 de euro, în Franța 15.000 de euro, în Portugalia 60.000-80.000 de euro, iar România nici nu apare pe această listă. Cifrele de 100.000-600.000 de euro rostite în clip nu se regăsesc în nicio sursă independentă. Aici se produce manipularea, prin trei mecanisme: o conflație (o îngrijorare generală a ONU despre surogație este prezentată ca o confirmare oficială despre România), un apel la o autoritate care nu este numită și nu poate fi verificată („raportorul ONU”), și o vinovăție prin asociere care aruncă asupra procurorilor, judecătorilor și doctorilor, ca bloc, o acuzație fără nicio probă. Modul curat de a gândi despre asta: o problemă reală se demonstrează cu un dosar, cu un caz, cu date de la ANITP sau de la o instanță, cu numele raportorului și textul declarației lui. Atunci când o afirmație gravă vine fără nici măcar una dintre aceste verificări, dar cu sume tot mai mari și cu „am avut dreptate din nou”, semnalul de alarmă este chiar absența sursei.