De ce ni se cere să stingem lumina, dacă totul s-a construit înainte de 1989?

Demontare

Da, e adevărat ce doare cel mai tare aici. Barajul Vidraru (1966), Porțile de Fier I (1972) și proiectul de la Cernavodă, început în anii '80, sunt moștenire dinainte de 1989 și încă duc greul în sistemul energetic. Este adevărat și că România avea un sistem de irigații de peste 3 milioane de hectare, iar după 1990 a fost în mare parte furat și vândut ca fier vechi, o pierdere reală estimată de o comisie parlamentară la 15-16 miliarde de euro. Frustrarea că generații de guvernanți au risipit patrimoniu public și acum cer cetățeanului să se strângă la centură este legitimă și merită luată în serios.

Aici se strecoară însă saltul. Apelul din august 2026 de a reduce consumul între orele 20:00 și 23:00 nu vine dintr-o lene sau dintr-un sabotaj politic. Vine dintr-o secetă extremă în tot bazinul Dunării: fluviul a coborât la aproximativ 1.550 mc/s la intrarea în țară, cel mai mic debit din ultimele patru decenii, sub jumătate din normal. La un asemenea nivel, apa nu mai ajunge pentru răcirea reactoarelor de la Cernavodă (Unitatea 1 este deja oprită) și scade și producția hidrocentralelor. Cauza este hidrologică și trece granițele, o resimt la fel Ungaria, Serbia și Bulgaria.

Tehnica se numește omisiune de context și conflație: se ia o nemulțumire istorică reală (irigațiile) și se lipește peste un eveniment de acum cu altă cauză (seceta), ca și cum ar fi aceeași poveste. Este și un non-sequitur, adică o concluzie care nu decurge din premisă: faptul că spinarea sistemului e dinainte de '89 nu spune nimic despre de ce e secetă acum. De altfel, „totul e dinainte de '89” este inexact, fiindcă Unitatea 2 de la Cernavodă a fost pusă în funcțiune în 2007, deci după Revoluție.

Un mod mai curat de a gândi: poți să ceri socoteală clasei politice pentru irigațiile distruse și pentru ritmul lent al investițiilor, și în același timp să recunoști că un debit minim al Dunării de 40 de ani ar pune la grea încercare orice sistem energetic, oricât de nou. Cele două lucruri nu se anulează unul pe altul. Amestecarea lor transformă o critică întemeiată într-o concluzie greșită despre criza de azi.