Și-au pierdut românii statutul de oameni în propria țară?

Demontare

Da, e adevărat că multor români le pasă profund de demnitatea națională, de credința ortodoxă și de ideea că puterea vine de la popor. E corectă și intuiția din clip despre cum ar trebui să meargă democrația: poporul votează, instituțiile alese fac legile și le pun în practică, iar strada, scandalul sau bătaia nu țin loc de lege. Până aici, mesajul se sprijină pe principii sănătoase.

Problema apare la pasul următor. Clipul nu verifică nimic. Nu numește o lege, o instituție sau o decizie concretă care ar fi luat cuiva demnitatea. În loc de un fapt, curge o cascadă de umilință: că am fi ajuns „de râsul curcilor”, că „nu avem statutul de om”, că academicienii, miniștrii și senatorii ar valora „zero”. Sunt afirmații despre sentimente și despre onoare. Nu descriu ceva ce se poate dovedi adevărat sau fals. De aceea aici nu există un fapt de confirmat sau de infirmat.

Tehnica este apelul la rușine lipit de o falsă dilemă: ori ai demnitate deplină chiar acum, ori ești „animal”. Între aceste două extreme se află toată realitatea unei țări obișnuite, cu instituții imperfecte, dar funcționale. Peste asta se adaugă transferul de legitimitate: clipul etichetează în caption doi politicieni (George Simion, Călin Georgescu) și lipește pe ei ideea nobilă „puterea este la popor”, fără niciun argument care să lege durerea invocată de acei doi oameni.

Un mod mai curat de a gândi pornește de la aceeași intuiție corectă și o pune la probă pe fapte. Cine conduce azi? România trece printr-un interimat guvernamental record, Ilie Bolojan din 5 mai, fără premier nou desemnat, iar partidele încă negociază formarea unui guvern. Asta este o problemă politică reală, care se poate discuta și critica cu date. Umilința fără fapte îți răpește tocmai instrumentul cu care ai putea cere socoteală: întrebarea concretă.